Comunicat de presă QATAR
La data de 11 iunie 2022, E.S. domnul Osama Yousef Abdullah Alqaradawi, ambasador al Statului Qatar în România, a realizat o vizită de lucru la Centrul Chinologic "Dr. Aurel Greblea", Sibiu.
Vizita s-a realizat în contextul aprofundării relațiilor româno-qatareze, în domeniul afacerilor interne.
Cu acest prilej, domnul comisar-șef de poliție Adrian Dragomanu, împuternicit director adjunct, a prezentat demnitarului activitatea desfășurată în Centrul Centrului Chinologic "Dr. Aurel Greblea", care este în prezent singura unitate de profil din România și una dintre cele mai mari din lume.
Anual peste 200 sute de câini sunt pregătiți la Sibiu pentru salvarea de victime, în intervenția antiteroristă, în lupta antidrog, precum și pentru limitarea migrației ilegale.
E.S. domnul Osama Yousef Abdullah Alqaradawi a avut ocazia să asiste și la demonstrații cu câini de căutare explozibili și substanțe periculoase, apreciind standardele de performanţă ale acestora.
Cele două părți și-au manifestat interesul pentru fructificarea oportunităților concrete de cooperare, urmând a fi stabilite în următoarea perioadă schimburi de experiență cu câinii de serviciu din cele două state.
În încheiere, E.S. domnul Osama Yousef Abdullah Alqaradawi a mulțumit pentru primire și a salutat nivelul foarte bun al relațiilor de cooperare româno-qatareze, în domeniul afacerilor interne.