Filme legate de productia canina (21M)

În cadrul Centrului Chinologic Sibiu, exemplarele canine care urmează a fi introduse în lotul de reproducţie sunt fie selecţionate din căţei obţinuţi, fie sunt achiziţionate din canise.

 

1.1. Selecţionarea din producţie proprie se realizează în primul rând după performanţele reproductive ale mamei (prolificitate şi instinct matern).

Înainte de introducerea în lotul de reproducţie (la vârsta de 18 luni), se efectuează bonitarea rezervei lot de către o comisie mixtă a Centrului Chinologic Sibiu şi Centrul Medical, pentru eliminarea exemplarelor care nu corespund din punct de vedere fenotipic.

 

1.2. Achiziţionarea exemplarelor canine se realizează din canise, cu prezentarea pedigreelor în care sunt înscrise performanţele ascendenţilor (părinţi, bunici). Achiziţia este realizată de către o comisie formată din specialişti din cadrul Catedrei de Dresaj, Compartiment chinotehnic şi medici veterinari.

 

Constituirea lotului de reproducţie.

 

Numărul de exemplare din lotul de reproducţie se stabileşte în funcţie de numărul de produşi necesari în teritoriu şi de indicii reproductivi.

 

 

A. Rasele de câini folosite în cadrul Centrul Chinologic Sibiu.

 

1. CIOBĂNESC GERMAN

 

            Ţară de origine: Germania

Vechime: Secolul XIX.

Denumire originală: Deutscher schäferhund.

Prima utilizare: Câine pentru paza turmelor de oi şi cirezilor de vite.

Utilitate actuală: Câine de companie, utilitar, de serviciu (pentru toate

specialităţile).

Perioadă medie de viaţă: 12-13 ani.

Istoric: Câinele cel mai răspândit din lume, a apărut în forma sa actuală la sfârşitul secolului trecut. Folosind varietăţi de ciobănesc cu păr lung, cu păr scurt şi păr aspru originari din Würtemberg, Thuringe şi Bavaria, Max von Stephanitz şi alţi crescători profesionişti au obţinut această rasă elegantă, docilă şi aspectuoasă. Până în 1915, varietăţile cu păr lung şi păr aspru au fost admise în expoziţii. Astăzi, majoritatea ţărilor nu o acceptă decât pe cea cu păr scurt.

La începutul Primului Război Mondial, Ciobănescul german era deja popular în toată Germania. De atunci, rasa s-a dezvoltat continuu, ajungând astăzi să fie folosită pentru majoritatea categoriile de serviciu. Acest fapt a contribuit mult la consolidarea prestigiului său.

Din păcate, selecţii mai puţin riguroase au favorizat apariţia unor probleme de sănătate (displazii, sensibilitate la infecţii etc.) şi comportament (anumite exemplare se pot manifesta necontrolat, agresiv, altele, dimpotrivă, timid în contact cu oamenii sau alte animale). Totuşi, un Ciobănesc german de origine bună este un însoţitor de primă clasă: calm, inteligent, demn de încredere, ascultător.

Calităţi: Întruneşte toate calităţile necesare unui câine de serviciu, utilitar sau de companie. Fidel, ataşat de stăpân, combativ, uşor de dresat, se adaptează uşor oricăror excitanţi din mediu.

Echilibrat psihic, caracterizat printr-o mobilitate crescută, este pretabil oricărei specializări în dresaj, de la atac-apărare la cea de detectare stupefiante, explozivi, persoane surprinse sub dărâmături, avalanşe, căutare infractori, cadavre, însoţire persoane handicapate. Este un câine foartre bun pentru toate categoriile de serviciu.

Standard:

 

ASPECT:

 

Câine cu talia puţin peste medie, de format uşor alungit, viguros şi bine îmbrăcat cu muşchi, cu osatură uscată si structură solidă. Dimorfism sexual foarte bine marcat.

 

DIMENSUNI IMPORTANTE:

Înălţimea la greabăn se măsoară având părul aplatizat la nivelul structurii osoase, pe verticala tangentă la cot. Înălţimea ideală este 62,5 cm pentru masculi şi 57,5 cm pentru femele. Este tolerată o abatere de ±2,5 cm. Valoarea, atât pentru frumuseţe cât şi pentru muncă, se reduce dacă talia depăşeşte limita maximă sau nu atinge limita minimă. Lungimea corpului trebuie să depăşească înălţimea la greabăn, corespunzând unei proporţii de 110% până la 117%. Exemplarele scurte, îndesate sau înalte pe picioare sunt de nedorit.

COMPORTAMENT/CARACTER:

Nervii de oţel, atenţia, francheţea, obedienţa, vigilenţa, mobilitatea, fidelitatea incoruptibilă, curajul şi combativitatea sunt atributele dominante ale unui adevărat Ciobănesc german. Aceste calităţi fac din el un excelent câine de prelucrare a urmelor de miros, dar şi de intervenţie, pază şi apărare. Fineţea mirosului cât şi structura de trăpaş îi permit să prelucreze urma cu nasul jos, fără să obosească şi fac din el un câine adaptat la toate tipurile de muncă, inclusiv cea de căutare-cercetare.

CAP:

De formă tronconică, proporţional cu dimensiunile corpului (lungimea lui trebuie să fie aproximativ 40% din înălţimea la greabăn), nu trebuie să fie prea masiv, prea uşor sau prea alungit. Este uscat, de lăţime moderată între urechi, bine definit în ansamblul său. Poate fi ceva mai mare la masculi şi puţin mai mică la femele.

Frunte - din faţă şi din profil, este uşor bombată, cu silon median uşor sau chiar deloc marcat. Obrajii sunt uşor rotunjiţi, fără a fi proeminenţi. Craniul măsoară aproximativ jumătate din lungilea capului. Văzut de sus, lăţimea lui se diminuează progresiv, de la urechi spre trufă, cu stopul puţin pronunţat, pe măsură ce se apropie de botul lung şi net în formă de trunchi de con alungit. Lăţimea capului trebuie să fie aproape egală cu lungimea; ea poate fi ceva mai mare la masculi şi un pic mai mică la femele

Maxilare - sunt bine dezvoltate. Bot robust, buze bine întinse, uscate şi bine închise. Linia superioară a botului, rectilinie, este, practic, în prelungirea liniei frunţii.

Trufă - neagră.

Dantură - sănătoasă, robustă şi completă (42 de dinţi, 20 pe maxilarul superior, 22 pe mandibulă), cu muşcătură în foarfecă. Prognatismul, precum şi spaţiile mari între dinţi sunt considerate defecte. De asemenea, constituie defecte o arcadă a incisivilor dreaptă şi muşcătura în cleşte. Maxilarele trebuie să fie robuste şi bine dezvoltate, de aşa manieră încât dinţii să poată fi bine înrădăcinaţi în gingii.

Ochi - de mărime medie, migdalaţi, puţin oblici şi neproeminenţi. Expresia lor este inteligentă, plină de viaţă şi de siguranţă. Culoarea trebuie să fie asortată cu roba, dar cât mai închisă posibil. Ochii deschişi la culoare şi cei triunghiulari sunt de nedorit, deoarece schimbă expresia câinelui.

Urechi - de dimensiuni medii, cu oaza largă, prinse sus, erecte şi cu medianele paralele, au vârf ascuţit şi pavilionul îndreptat spre înainte. Sunt respinse exemplarele cu urechile cupate sau atârnânde. Urechile convergente se îndepărtează considerabil de cerinţele Standardului. Până la apariţia danturii definitive (la 6 luni şi chiar şi după aceea) puii au deseori urechile atârnânde. În mişcare şi în repaus, mulţi câini îşi rabatează urechile. Acesta nu constituie un defect.

GÂT:

Robust, cu musculatură bine dezvoltată, fără piele flască (încreţituri, salbă etc.); face cu orizontala un unghi de 45°. Se ridică atunci când câinele este în atenţie şi coboară la trap.

CORP:

Linia superioară decurge începând cu baza gâtului, peste greabănul bine format şi continuă cu spatele foarte puţin înclinat faţă de orizontală, până la crupa uşor lăsată, fără denivelări vizibile.

Spatele este tare, puternic şi bine muscularizat. Şoldurile sunt late puternice şi musculoase.

Greabănul trebuie sa fie lung şi destul de înalt, net mai înalt decât linia spatelui. El se racordează la spate printr-o linie uşor descendentă.

Crupa este lungă, uşor înclinată (în jur de 23° faţă de orizontală) şi trebuie să continue linia superioară, fără întrerupere marcată. O crupă prea scurtă, prea înclinată sau dreaptă este de nedorit. Distanţa care separă greabănul de crupă nu este prea lungă.

Pieptul trebuie să fie adânc (reprezentând 45-58% din înâlţimea la greabăn), dar nu prea lat; partea sa inferioară este bine dezvoltată. Coastele, bine formate, lungi, nici plate dar nici prea arcuite, se racordează la stern, în dreptul coatelor. Când câinele aleargă, un torace bine conformat lasă toată libertatea de mişcare coatelor. Un torace prea rotund va jena mişcarea şi va determina coatele să se întoarcă spre exterior. O cutie toracică prea plată întoarce coatele către torace.

Abdomenul este moderat ridicat.

COADĂ:

Acoperită cu păr stufos, ea coboară până la articulaţia jaretului şi nu trebuie să depăşească mijlocul metatarsului. Câteodată, ea se termină în croşet lateral, ceea ce nu este de dorit. Când câinele este în repaus, coada este purtată în jos şi descrie o curbă lejeră; în atenţie sau în mişcare, ea se ridică, dar nu trebuie să depăşească orizontala. Nu trebuie să fie ţinută în sus şi nici să se ruleze deasupra spatelui. Nu se admit exemplare cu cozi corectate artificial.

MEMBRE ANTERIOARE:

Privite din orice direcţie sunt drepte, iar privite din faţă sunt perfect paralele.

Omoplaţii sunt lungi, înclinaţi la 45°, bine lipiţi de corp.

Humerusul formează cu omopla­tul un unghi de aproximativ 90°, maximum 110°. El trebuie să fie robust şi bine muscularizat.

Antebraţul este drept, din faţă cât şi din profil. Oasele humerusului şi ale antebraţului sunt, în secţiune, mai mult ovale decât rotunde. Omoplatul şi braţul au aceeaşi lungime şi sunt prinse de trunchi prin intermediul unei musculaturi puternice.

Coatele nu sunt nici prea depărtate, dar nici lipite de corp şi sunt poziţionate, pe verticală, ceva mai sus de nivelul sternului (distanţa de la sol la cot este de aproximativ 55% din înălţimea la greabăn).

Metacarpul (chişiţa) este ferm şi nu prea drept, fiind înclinat la aproximativ 20° faţă de verticală. Lungimea lui reprezintă circa 1/3 din cea a antebraţului.

MEMBRE POSTERIOARE:

Trenul posterior este, în ansamblu puternic şi bine muscularizat astfel încât să asigure propulsia optimă. Privite din spate, membrele sunt perfect paralele (aplomburi drepte).

Coapse - late, cu musculatură putemcă Văzute din profil sunt oblice şi aproape la fel de lungi precum gambele. Unghiul format de coapsă cu gamba este de aproximativ 120°, dar nu important mai mic, pentru a evita o supraangulare a membrului posterior.

Metatarsul este ferm şi robust, perpendicular pe sol şi formează cu gamba un unghi al jaretului bine marcat. Jaretul este ferm şi solid.

LABE:

Rotunde, scurte, cu degete bine strânse şi arcuite. Cuzineţi plantari fermi, care nu au suprafaţa crăpată. Unghii scurte, puternice, de culoare închisă. Eventualii pinteni se îndepărtează în primele zile după naştere.

MIŞCARE ŞI ALURI:

Ciobănescul german este un trăpaş. Membrele sale se mişcă în diagonală (piciorul drept anterior păşeşte concomitent cu cel stâng posterior şi invers). Aceasta este raţiunea pentru care membrele trebuie să aibă anumite proporţii şi unghiuri.

Astfel, fără oscilaţii importante ale liniei spatelui, câinele trebuie să poată duce (în trap) laba posterioară până la mijlocul corpului. Dacă membrele au lungimile corecte şi raportul între lungimea corpului şi înălţimea la greabăn este, de asemenea, corect, rezultă un pas lung, regulat, razant, obţinut fără efort vizibil, în trap calm şi regulat, prin întinderea capului către înainte şi uşoara ridi­care a cozii, trebuie să rezulte o linie superioară dreaptă şi suplă, care porneşte de la vârful urechilor, se continuă tangent la ceafă şi la spate şi ajunge la vârful cozii.

Orice tendinţă de supraangulare a membrelor posterioare diminuează stabilitatea şi rezistenţa, adică eficienţa în lucru.

ROBĂ ŞI CULOARE:

Pielea este mobilă, fără a forma însă cute.

Părul de acoperire trebuie să fie des, tare şi culcat pe corp. Prezenţa subpărului este obligatorie. Pe cap, inclusiv în interiorul urechilor, pe partea interioară a membrelor, pe labe şi pe degete, părul este scurt. Pe gât, părul este puţin mai lung şi mai des, în special la masculi. Pe partea posterioară a membrelor, până la chişiţa, respectiv jaret, părul este mai lung. Pe partea posterioară a pulpelor formează franjuri moderate.

Culoare: şa neagră cu marcaje regulate arămii, maro sau galbene până la gri deschis; negru monocolor; gri sau galben-roşcat înspicat cu negru, cu marcaje corespunzătoare; gri monocolor sau cu marcaje de foc mai mult sau mai puţin intense.

Petele albe pe piept, dar de dimensiuni mici, precum şi pigmentarea mai slabă a părului de pe feţele interioare ale membrelor sunt admise, dar sunt de nedorit. Indiferent de culoarea părului, trufa trebuie să fie neagră.

Sunt considerate cazuri de pigmentaţie insuficientă: absenţa măştii de culoare neagră sau masca redusă ca suprafaţă, ochii galbeni sau de culoare deschisă, marcajele foarte deschise pe piept şi feţele interioare ale membrelor, unghii albicioase, vârful cozii roşcat, culoarea generală spălăcită.

Cu excepţia exemplarelor complet negre, subpărul are întotdeauna o uşoară nuanţă de gri-nisipiu. Culoarea definitivă a exemplarului nu se poate aprecia decât după prima năpârlire. Culoarea albă nu este permisă.

TALIE/GREUTATE:

Masculi: înălţime la greabăn 60-65 cm, greutate - 30-40 kg;

Femele: înălţime la greabăn 55-60 cm, greutate - 22-32 kg.

TESTICULE:

Masculii trebuie să aibă două testicule normal dezvoltate, evidente şi complet coborâte în scrot.

DEFECTE:

Orice deviere de la punctele sus menţionate este considerată defect, a cărui depunctare ţine cont de importanţa abaterii.

DEFECTE GRAVE:

Devieri ale caracteristicilor sus menţionate, scăzand capacitatea de utilizare a câinelui.

Defecte de urechi: prinse lateral prea jos, urechi căzute, urechi moi.

Defecte majore de pigmentaţie.

Constituţie generală slabă.

Absenţa dimorfismului sexual.

Defecte ale danturii: toate devierile de la muşcătura în foarfecă şi de la formula dentară completă, atâta timp cât nu este vorba despre defecte de excludere.

DEFECTE ELIMINATORII:

Orice abatere care diminuează grav capacitatea de lucru.

Caracter: apatie, dezechilibru nervos, hiperexcitabilitate, lipsă de vitalitate, agresivitate.

Monorhidie şi criptorhidie, precum şi masculii cu testicule inegale sau atrofiate.

Grad important de displazie dovedit.

Malformaţii.

Mutilări ale urechilor sau cozii, urechi atârnânde, coadă scurtată, urechi cupate.

Lipsuri dentare: un PM3 şi un alt dinte, sau un canin, sau un PM4, sau un molar, sau în total mai mult de doi dinţi lipsă.

Prognatism superior mai mare de 2 mm; prognatism inferior; muşcă­tură în cleşte pe întreg spaţiul incisivilor.

Câini care depăşesc limitele de ta­lie prevăzute cu mai mult de 1 cm.

Păr de culoare albă.

Ochi şi unghii de culoare deschisă.

Albinism.

Pâr sârmos, păr lung şi moale, care nu stă culcat pe corp, care formează cărare pe spate, smocuri lungi de păr pe urechi şi pe membre, pantaloni voluminoşi şi franjuri lungi, atârnânde, pe coadă.

 

 

2. CIOBĂNESC BELGIAN MALINOIS

 

Ţară de origine: Belgia

Vechime: Secolul XIX.

Denumire originală: Berger belge malinois.

Prima utilizare: Conducerea turmelor.

Utilitate actuală: Câine de companie, ciobănesc, utilitar, de serviciu.

Perioadă medie de viaţă: 12-14 ani.

Istoric: Despre ciobăneştii începe să se vorbească serios de abia în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Clasificarea lor se arată destul de dificilă, societăţile canine locale nereuşind, ele însele, să ajungă la un numitor comun în această privinţă.

În 1891, doctorul Adolphe Reul, de la Şcoala Veterinară Belgiană, studia toate rasele de câini ciobăneşti din ţară, sfârşind prin a accepta existenţa a patru rase naţionale. Dar, ca şi în multe alte ţări, ele au fost considerate, în final, ca varietăţi ale uneia singure, Ciobănescul belgian.

Considerat că ar descinde fie din câinii de turmă din Europa Centrală, fie din încrucişarea câinilor locali cu Deerhoundul englez, Ciobănescul belgian  a fost standardizat la sfârşitul secolului XIX, când s-a reuşit fixarea unui model tip, fiind recunoscută o singură rasă cu patru varietăţi: Gronendael, Laekenois, Malinois şi Tervueren.

Cel mai apropape de conformaţia Ciobănescului german dintre toate cele patru varietăţi, Malinezul a fost omologat în acelaşi timp cu Gronendael-ul, numele său provenind de la regiunea Malines, unde, altădată, era foarte bine reprezentat.

Calităţi: Din cele patru, tipul Malinois răspunde cel mai bine cerinţelor în ceea ce priveşte un bun câine de protecţie sau de asistenţă, fiind cunoscut de multă vreme ca un câine de atac şi apărare de talie mare, dar suplu şi agil. Este cel mai popular dintre ciobăneştii belgieni, ajungând în Europa Centrală aproape de cota unor rase foarte răspândite, precum Collie sau Boxer.

Roba sa este asemănătoare cu cea a Ciobănescului olandez cu păr lung, dar temperamentul său este apropiat varietăţii Laekenois: este activ, vioi, câine de pază şi protecţie prin instinct. Sunt rustici, rezistenţi, vigilenţi, uşor de dresat, devotaţi stăpânului. Fac parte dintre câinii cărora le place foarte mult mişcarea, acelora care îşi duc la capăt cu pasiune şi fără dificultate misiunile încredinţate.

Utilizat la paza turmelor de oi şi a caselor, a devenit azi un excelent companion şi câine utilitar. Fiind un câine plin de resurse, este folosit în ultimul timp cu foarte bune rezultate de multe dintre poliţiile şi jandarmeriile europene pentru majoritatea categoriilor de serviciu specifice.

Standard:

 APARIŢIE DE ANSAMBLU:

Un câine mijlociu, armonios construit, bine proporţionat, elegant, inteligent, creat pentru a putea parcurge distanţe mari, cum era obişnuit să o facă pe vremea când era folosit la paza turmelor de oi.

Armonia formelor sale corporale, postura sa maiestuoasă lasă impresia unui reprezentant mândru al rasei câinilor utilitari.

APTITUDINI:

La caracterul său de paznic al turmelor de oi, se adaugă calităţilor de paznic pentru casă şi curte şi de apărător înverşunat al stăpânului şi familiei.

Este agil şi atent, iar privirea sa curioasă şi aprigă în acelaşi timp dovedeşte inteligenţă.

CAP:

Este caracteristic, fiind cea mai exprisivă parte a corpului. Frumuseţea capului este importantă, ea ridicând aspectul de ansamblu al câinelui. Capul nu trebuie să fie lung şi îngust ca la Collie sau lung şi lat ca la Spity. Fruntea şi liniile nasului trebuie să “curgă” paralel.

Stopul - este mediu.

Ochii - sunt lijlocii, de preferat închişi la culoare şi migdalaţi, nici proeminenţi şi nici aşezaţi prea în spate. privirea trebuie să fie îndrăzneaţă, vioaie şi inteligentă. Ochii nu trebuie să exprime răutate, teamă sau indiferenţă. Pleopele sunt conturate cu negru.

Trufa - este neagră şi cu nările bine deschise.

Profilul - peretele nazal este drept, paralel cu linia frunţii.

Urechile - sunt aşezate sus, mici, triunghiulare, purtate drept şi dau câinelui un aer inteligent şi o proporţie echilibrată între cap şi trunchi.

Obrajii - seci, uscaţi, fără a fi pregnanţi.

Muşcătura - maxilarul este prevăzut cu 42 de dinţi albi, regulaţi, bine înrădăcinţi în maxilar. Muşcătură este în foarfecă. Este admisă lipsa unui P1.

GÂT:

Drept, lat musculos, fără salbă, lăţindu-se spre spate, purtat înalt, cu ceafa uşor curbată.

CORP:

Truchiul - este puternic, dar nu greoi. Este cvadratic, iar la femele este mai alungit.

Umerii - omoplaţii sunt lungi, plaţi şi formează un unghi cu braţul. Pieptul îi dă câinelui posibilitatea să păşească mai bine, făcând din el un excelent trăpaş.

Pieptul - nu este foarte lat, dar trebuie să fie adânc, ca la toate animalele cu rezistenţă mare. Coastele sunt bine arcuite, dar nu sub formă de butoi. La un piept îngust, coastele sunt mai bine exprimate.

Spatele - trebuie să fie drept, lat, bine reprezentat muscular şi scurt. Un spate curbat împiedică rezistenţa şi rapiditatea şi este un defect pentru un câine utilitar.

Abdomenul - tras, într-o curbă alungită sub linia pieptului.

Crupa - este frumos rotunjită, puţin curbată şi lăţită.

MEMBRE ANTERIOARE:

Braţele sunt apropiate de piept. Antebraţele sunt lungi şi bine îmbrăcate de muşchi. Labele trebuie să fie rotunde, cu degetele îndoite, cu perniţe puternice şi elastice, gheare puternice.

MEMBRE POSTERIOARE:

Trenul posterior este puternic, fără a fi greoi. Membrele se mişcă în aceeaşi direcţie cu trenul anterior. Jareţii sunt puternici şi scurţi. Pintenii nu sunt doriţi şi trebuie operaţi. Labele trebuie să fie uşor ovale, cu ghearele curbate, puternice, degetele bine închise, perniţe groase şi elastice.

COADĂ:

Este bine fixată, de lungime mijlocie şi cu bază puternică. În repaus atârnă şi trebuie să ajungă până la încheietura gleznei şi se curbează uşor spre spate. În activitate, este îndreptată uşor ridicată, fără să fie purtată în sus.

BLANA:

Este scurtă, având pe tot corpul aceeaşi lungime, cu excepţia capului, părţii externe a urechilor şi membrelor, unde este mai scurtă. Este ceva mai lungă în jurul gâtului, unde formează un mic guler ce începe la baza urechii şi ajunge până la piept. De asemenea, la marginea jareţilor, părul are firul mai lung.

CULOAREA:

Brun (gri) roşcat, cu mască închisă la culoare.

TALIE:

Talia dorită este de 68 cm la masculi şi 58 cm la femele, cu o abatere de ± 2-4 cm.

DEFECTE:

Păr prea scurt (ca la Dobermann) sau prea lung (ca la Ciobănesc german).

Trufă lipsită de pigment.

Nări prea deschise, stop proeminent sa prea slab, cap prea lat, prea greu sau prea ascuţit (de tip vulpe), ochi prea deschişi şi prea rotunzi, lipsa premolarilor, masca prea ştearsă, umeri abrupţi, coate libere, încheieturi moi, labe lungi şi deschise.

Spate de crap, crupă teşită, coadă purtată peste linia spatelui, piept de butoi, picioare în “X” sau “O”.

DEFECTE ELIMINATORII:

Muşcătură inversă.

Lipsa mai multor premolari.

Lipsa totală a măştii, mască inversă (ca la Husky sau Collie).

Ochi galbeni.

Urechi pandante (atârnânde).

Coadă scurtă sau cupată.

Talie prea mare sau prea mică.

Caracter de femelă la masculi, agresiv sau temător.

Masculi fără sau cu un singur testicul.

 

 

3. LABRADOR RETRIEVER

Ţară de origine: Marea Britanie.

Denumire originală: Labrador retriever.

Vechime: Secolul XIX.

Prima utilizare: Câine de vânătoare de aport (retriever).

Utilitate actuală: Câine de companie, de vânătoare, câine de asistenţă (însoţitor al persoanelor nevăzătoare, cu handicap locomotor), câine poliţist (detectare explozivi, stupefiante, etc.).

Perioadă medie de viaţă: 12-14 ani.

Istoric: Labradorul, unul din câinii cei mai populari din lume, îşi are originea în Insula Terra Nova din Canada, de unde pescarii au adus câteva exemplare în regiunile Poole şi Dorset din Anglia la începutul secolului XIX (1820-1830), anumiţi aristocraţi hotărând apoi să crească această rasă în scopul creării unui câine de aret.

Era cunoscut altă dată sub numele de Câinele mic de apă, pentru a putea fi diferenţiat de rasa Terra Nova, mai masivă.

Calităţi: Este un câine cât se poate de plăcut, precoce, rezistent, şi dotat cu un puternic spirit familial, devotat şi ataşat stăpânului, cu o fire temperamentală, dornic, neobosit, cu o pasiune deosebită pentru căutare, o dorinţă permanentă de mişcare.

S-a remarcat, în primul rând, datorită mirosului extrem de dezvoltat şi pentru faptul că se simţea foarte bine în apă, calităţi care l-au propulsat în vârful categoriei de câini de vânătoare de aport. S-a dovedit însă a satisface şi exigenţele impuse de activitatea pentru detectarea explozivilor şi antidrog, în ultimul timp, fiind câinele preferat pentru aceste specialităţi, dar este cunoscut şi ca un excelent câine pentru însoţirea şi conducerea nevăzătorilor.

De curând, el ajută pescarii pentru scoaterea plaselor pe plajele stâncoase din Terra Nova. Înot, ei aduc plutele flotante, permiţând pescarilor recuperarea capturii.

Astăzi, această rasă, cu un caracter de nezdruncinat, a devenit tipul de câine acceptat în unanimitate de membrii unei familii. Din păcate, mulţi indivizi nu mai păstrează excelenta reputaţie a rasei. Unii suferă de maladii ereditare, de artitre, etc. Cu toate acestea, Labradorul rămâne unul din câinii cei mai loiali şi demni de încredere dintre toate rasele lumii.

Standard:

ASPECT GENERAL:

Câine solid, foarte activ. Zonă renală scurtă. Craniu lat. Cutie toracică bine dezvoltată, piept adânc, coaste bine arcuite. Trenul posterior şi zona renală sunt late şi puternice.

COMPORTAMENT / TEMPERAMENT:

Calm, dar foarte vioi. Este înotător pasionat, are un miros excelent şi aportează fără a sfâşia vânatul.

Inteligent, energic şi docil, dorindu-şi, înainte de toate, să-şi mulţumească stăpânul. Este blând şi prietenos, niciodată agresiv, dar nici fricos.

CAP:

Regiune craniană:

Craniu - lat, conturat de linii drepte, fără obraji cărnoşi sau proeminenţi.

Stop - marcat.

Regiune facială:

Trufa - lată, cu nări bine dezvoltate.

Bot - puternic, aproape cilindric, niciodată cu “nasul în vânt”.

Maxilare şi dantură - maxilare puternice, de lungime medie; muşcătură perfectă, regulată şi complet în foarfece (incisivii superiori sunt plasaţi în faţa incisivilor inferiori, dar fiind în contact strâns); incisivii sunt plasaţi perpendicular pe maxilare.

Ochi - de dimensiune medie, exprimând inteligenţă şi blândeţe; sunt maro sau culoarea alunei.

Urechi - nu sunt mari sau grele, atârnă pe lângă cap şi sunt plasate uşor către spate.

GÂT:

Plin, fără cute sau piele flască, puternic şi solid; se inserează în umerii care sunt bine plasaţi.

CORP:

Spate - linie superioară orizontală.

Zona renală - lată, scurtă şi puternică.

Piept - de bună lărgime şi adâncime, cu coaste puternic arcuite, dând toracelui aspectul de butoi.

MEMBRE:

Tren anterior - membrele anterioare au osatură bună şi antebraţ drept (văzut atât din faţă cât şi din lateral). Umerii sunt lungi şi oblici.

Tren posterior - bine dezvoltat, linia crupei este orizontală. Genunchii sunt bine angulaţi şi jareţii bine coborâţi. Jareţii apropiaţi (“coate de vacă”) constituie defect eliminatoriu.

Labe - rotunde, compacte. Degetele sunt bine arcuite şi cuzineţii plantari bine dezvoltaţi.

COADĂ:

Aspectul acesteia este o trăsătură distinctivă a rasei: de lungime medie, foarte groasă la bază, subţiindu-se treptat către vârf, acoperită complet de un păr scurt, dens, cu fir gros, care îi dă aspectul tipic, rotunjit, denumit “coadă de vidră”. Niciodată părul de pe coadă nu va forma franjuri. Poate fi purtată vesel, dar niciodată curbată pe spate.

ALURĂ:

Mersul este degajat, cu pas de bună lungime. Membrele se deplasează în planuri paralele cu axa longitudinală a corpului.

ROBĂ:

Părul - este o altă trăsătură distinctivă a rasei. Părul de acoperire este scurt şi dens, fără onduleuri sau franjuri, cu fir gros, destul de dur. Subpărul conferă foarte bună rezistenţă la intemperii.

Culoare - complet negru, galben sau maro (maro-ciocolatiu sau maro-roşcat, ca ficatul). Se acceptă o mică pată albă pe piept. Culoarea galben cuprinde toate nuanţele de la alb-gălbui la roşcat.

TALIE:

Înălţimea la greabăn ideală este de 56-57 cm pentru masculi şi 54-56 cm pentru femele.

DEFECTE:

Orice abatere faţă de cele de mai sus constiuie un defect. Fiecare defect se va penaliza în funcţie de mărimea respectivei abateri.

NOTĂ:

Masculii trebuie să aibă două testicule, ambele dezvoltate normal şi complet coborâte în scrot.

DEFECTE ELIMINATORII:

Lipsă de tipicitate.

Talie în afara limitelor acceptabile: 53-59 cm pentru masculi, 51-58 cm pentru femele.

Lipsa stopului, bot ascuţit, prea scurt sau îngust.

Osatură uşoară, constituţie fină, zonă renală prea lungă, precum şi orice alt defect anatomic grav, ce face câinele inapt pentru lucru (exemplarele insuficient dezvoltate vor fi amânate dacă au vârsta sub doi ani).

Coadă prea lungă (vârful cozii nu trebuie să depăşească jaretul) sau scurtată chirurgical, prea subţire, curbată pe spate, insuficient acoperită cu păr.

Absenţa subpărului, ochi de culoare prea deschisă, alb pe cap, corp sau picioare, mari zone depigmentate pe trufă, pleoape sau pe tegumentele organelor genitale.

Prognatism superior sau inferior, absenţa a mai mult de doi premolari pe acelaşi maxilar, entropion, ectropion, monorhidie, criptorhidie, tare invalidante reperabile (maladia cotului, displazie de şold).

Exemplare agresive sau fricoase.

 

4. ROTTWEILER

Ţară de origine: Germania.

Denumire originală: Rottweiler.

Vechime: 1912.

Prima utilizare: Conducerea cirezilor, vânătoare, tracţiune, câine de

pază.

Utilitate actuală: Câine de companie, câine de serviciu.

Perioadă medie de viaţă: 11-12 ani.

Istoric: Rasa îşi are rădăcinile în antichitate, provenind din câinii de luptă şi cei folosiţi la paza turmelor ce însoţeau armatele romane. Rasa apare apoi în Germania, unde îşi stabileşte reşedinţa în orăşelul Rottweil, aici fiind recunoscută ca foarte bună în conducerea vitelor în Alpi, aceasta fiind principala ei sarcină până la începutul secolului trecut. Apoi se transformă, la începutul acestui secol, în câini de pază, animalele devenind rapid însoţitori ai comercianţilor şi măcelarilor, de la aceştia din urmă provenindu-le porecla de “câinii măcelarilor”.

Calităţi: Acest câine, folosit în antichitate la vânătoarea de urşi, este dotat cu o musculatură corporală foarte puternică care îl face un formidabil paznic, câştigându-şi în această privinţă un adevărat renume. Este un câine care este foarte ataşat familiei, este uşor de îngrijit, iar lătratul lui nu deranjează.

Este un câine care degajă forţă la simpla apariţie, este curajos, cu o personalitate puternică, agresiv când este provocat, decis, el nefiind însă un câine temperamental, uşor de dresat, cu o fidelitate crescută faţă de stăpân.

 

Fiind una din cele mai răspândite şi apreciate rase din lume, Rottweilerul este considerat printre cei mai buni câini de protecţie.

Standard:

ASPECT GENERAL:

Rottweilerul este un câine robust de talie medie spre mare, nici greoi dar nici uşor, niciodată înalt pe picioare sau cu aspect ogaroid. Are proporţii armonioase, aspectul viguros inspiră forţă, supleţe şi rezistenţă.

TALIE/GREUTATE:

Înălţimea la greabăn la masculi: 61 până la 68 cm (61-62 cm - mic, 63-64 cm - mijlociu, 65-66 cm - talia ideală, 67-68 cm - foarte mare). Greutate: circa 50 kg. Înălţimea la greabăn la femele: 56-63 cm (56-57 cm mic, 58-59 cm mijlociu, 60-61 cm mare - talia ideală, 62-63 cm foarte mare).  Greutate: circa 42 kg. (n.r.: nu se arbitrează după talie).

PROPORŢII IMPORTANTE:

Lungimea trunchiului, măsurată de la punctul cel mai proeminent la sternului până la ischion, nu are voie să depăşească înălţimea la greabăn cu mai mult de 15%.

COMPORTAMENT/CARACTER:

Are un caracter sociabil şi deschis. Este foarte ataşat, docil, ascultător şi lucrează cu multă plăcere. Aspectul compact trădează robusteţe naturală. Este un câine perfect stabil nervos, sigur pe sine, care se lasă greu impresionat. Reacţionează cu multă atenţie la tot ce se întâmplă în jurul lui.

CAP:

Regiune craniană. Craniu de lungime medie, lat între urechi; văzută din profil, fruntea este convexă moderat.

Protuberanţa occipitală - bine dezvoltată, fără a ieşi în evidenţă.

Stop - bine marcat.

Trufă - bine dezvoltată, mai mult lată decât rotundă, totdeauna de culoare neagră, cu nări relativ mari.

Bot - lat la bază, nici prea lung, nici prea scurt în raport cu craniul, cu linia nasului dreaptă, (în comentariul la Standard se recomandă ca raportul cranio-nazal să fie de 60/40).

Buze - destul de groase, bine întinse şi de culoare neagră, cu comisurile labiale bine închise. Gingiile trebuie să aibă culoare cât mai închisă.

Maxilare - puternice şi late, atât cel inferior cât şi cel superior.

Dantură - puternică, dentiţie completă (42 de dinţi). Muşcătură în foarfecă.

Obraji - cu arcade zigomatice bine marcate.

Ochi - de mărime medie, migdalaţi, de culoare brun-închis, cu pleoapele bine întinse pe globul ocular.

Urechi - medii, triunghiulare, căzute pe obraji, prinse sus, bine distanţate una faţă de cealaltă, îndreptate către faţă, ele fac ca regiunea craniană să pară mai lată decât este în realitate.

GÂT:

Este puternic, de lungime medie, musculos şi uscat, fără salbă sau piele flască pe gât. Linia superioară a gâtului uşor curbată.

CORP:

Spate - drept, puternic şi stabil în mişcare.

Zonă renală scurtă, puternică şi adâncă.

Crupă - lată, de lungime medie, uşor rotunjită. Nu trebuie să fie nici dreaptă, nici teşită.

Cutie toracică - spaţioasă, cu coaste bine rotunjite, largă şi bine coborâtă (circa 50% din înălţimea la greabăn).

Piept - lat, cu prostern bine evidenţiat.

Abdomenul - nu este niciodată supt sau subţiat pe flancuri.

COADĂ:

Este lăsată la lungime naturală (necupată), purtată orizontal, în prelungirea liniei superioare; în repaos, poate fi purtată în jos.

MEMBRE ANTERIOARE:

Generalităti: văzute din faţă, sunt drepte şi foarte puternice dar nu apropiate. Văzute din  profil, antebraţul este vertical, omoplatul făcând cu orizontala un unghi de 45°.

Umăr - bine plasat.

Braţ - strâns lipit de cutia toracică.

Antebraţul - este bine dezvoltat şi foarte musculos.

Metacarp - uşor elastic, puternic şi uşor înclinat.

Labe - rotunde, scurte, cu degete bine strânse şi arcuite, având unghii scurte, negre şi perniţele tari.

MEMBRE POSTERIOARE:

Generalităţi - privite din spate, membrele posterioare sunt drepte şi paralele. În poziţie statică, articulaţiile coxo-femurale, femuro-tibiale (genunchi) şi tibio-tarsiene (jaret) formează un unghi obtuz. Coapse de lungime medie, late şi foarte musculoase. Gambă lungă, puternică şi bine îmbrăcată în musculatură. Jaret puternic, bine angulat, cu tendoane solide. Nu trebuie să fie prea drept. Labe mai lungi decât cele anterioare, dar cu degete la fel de strânse, puternice şi bine arcuite.

MIŞCARE ŞI ALURI: Rottweilerul este un trăpaş. La trap, spatele rămâne ferm şi relativ imobil. Mişcarea este armonioasă, puternică şi degajată, cu bună amplitudine a pasului.

PIELE:

Este bine întinsă pe cap, în momentele de mare atenţie poate face riduri uşoare pe frunte.

ROBĂ:

Păr

Blana este formată din păr şi subpăr. Părul de acoperire este de lungime medie, des, aspru, cu fir drept şi lipit pe corp. El poate să fie mai lung pe membrele posterioare. Subpărul nu trebuie să depăşească în lungime părul de acoperire.

Culoare

Este negru cu pete de foc bine delimitate, de o nuanţă brun-roşcată, poziţionate pe obraji, pe bot până sub bărbie, deasupra ochilor, pe front, pe membre şi în jurul anusului.

DEFECTE: Orice deviere de la punctele sus­menţionate trebuie considerată ca defect, depunctarea făcându-se în funcţie de gradul de deviere.

Aspect general: constituţie uşoară, aspect ogaroid, sau prea greoi, înalt pe picioare, osatura fină, musculatură slabă.

Cap: cap de câine de vânătoare; cap îngust, prea lung, prea scurt, sau prea greoi. Lipsa stopului sau stop slab marcat.

Bot: lung sau ascuţit, fără adâncime, înfundat în cutia craniană (stop foarte puternic, ca la Pechinez, de exemplu); trufa îngustă, depigmentată sau cu pete depigmentate. Linia nasului convexă, concavă sau descendentă.

Buze: buze depigmentate sau cu pete depigmentate, cu comisuri labiale deschise.

Maxilare: mandibulă îngustă.

Dentiţie: muşcătură în cleşte.

Obraji: slab evidenţiaţi, înguşti şi plaţi.

Ochi: de culoare deschisă, rotunzi, proeminenţi, prea depărtaţi, poziţionat prea jos, pleoape inferioare căzute.

Urechi: prinse prea jos, urechi grele prea lungi, prea uşoare sau atârnând, flasce, pe lângă cap, sau purtate prea depărtat de cap, purtate înspre spate sau purtate în moduri diferite una faţă de cealaltă.

Gât: prea lung, prea subţire, prea curbat, insuficient muscularizat, cu salbă sau piele flască. Corp prea lung, prea scurt, sau corp subţire.

Spate: prea lung, moale, înşeuat sau spinare de crap.

Crupa: prea lungă, prea scurtă, îngustă, fără musculatură, teşită sau plată.

Piept: coaste plate sau prea rotunjite (în butoi), cuşca toracică insuficient de amplă în ultima treime, piept îngust.

Coada: prinsă prea sus sau prea jos.

Membre anterioare: prea apropiate, aplomburi incorecte, umăr drept, coate insuficient apropiate de corp sau răsucite către exterior, braţ prea lung sau prea scurt sau insuficient angulat, metacarp prea înclinat sau prea drept, degete depărtate, prea arcuite, prea plate sau deformate, unghii depigmentate, labe deviate spre interior sau spre exterior.

Membre posterioare: coapse plate, membre in X (coate de vacă), jareţi paraleli dar prea apropiaţi, membre în butoi, angulaţii deschise sau prea închise, prezenţa pintenilor.

Piele: pielea capului ridată.

Păr: prea moale, prea lung sau prea scurt, păr ondulat, lipsa subpărului.

Culoare: lipsa petelor de foc, marcaje de foc de culoare defectuoasă, insuficient delimitate sau prea extinse, blană cu tentă brun-roşcată.

DEFECTE ELIMINATORII:

Aspect general: inversare a caracterelor sexuale (mascul de tip feminin sau femelă de tip masculin).

Dantură: prognatism superior sau inferior, arcada incisivă deviată, lipsa unui incisiv, canin, premolar sau molar.

Ochi: entropion, ectropion, ochi de culoare deschisă, heterocromi (de culori diferite).

Coadă: frântă, în covrig, purtată cu puternică deviere laterală.

Păr: în mod clar prea lung sau păr ondulat.

Culoare: alte culori decât cele precizate de Standard; pete albe.

Comportament: câini fricoşi, foarte timizi, care se sperie la zgomote puternice, agresivi sau lipsiţi de echilibru nervos.

NOTĂ: masculii trebuie să aibă două testicule, ambele dezvoltate normal şi complet coborâte în scrot.

B. Reproducţia.

Deşi pubertatea la debutează la vârsta de 6-8 luni, acestea sunt introduse în lotul de reproducţie şi folosite la montă doar după vârsta de 18 luni când dezvoltarea corporală este încheiată.

Pentru evitarea consangvinizării, împerecherile se realizează conform schemelor de împerechere întocmite anual, avându-se în vedere ascendenţii fiecărui individ. Schemele de împerechere sunt vizate de către forurile superioare.

Fiecare femelă din lotul de reproducţie are un carnet special, în care sunt înscrise datele de identificare a femelei, situaţia vaccinărilor, deparazitărilor, îmbolnăvirilor precum şi date cu privire la indici reproductivi ai acestora (data în care au început căldurile, data montei, numărul de căţei fătaţi şi înţărcaţi, comportamentul matern, etc.).

Toate exemplarele folosite la reproducţie în cadrul Centrul Chinologic Sibiu sunt trecute în registrul genealogic, alături de ascendenţii şi descendenţii acestora. Acest lucru permite o urmărire uşoară a performanţelor acestora, raportându-ne atât la ascendenţi, descendenţi cât şi la animalele în cauză.

1. Îngrijirea femelelor în perioada de gestaţie.

În perioada de gestaţie, femela este cazată în boxe separate, cu padoc separat pentru asigurarea gimnasticii funcţionale. Curăţarea remizelor şi hrănirea femelelor se realizează o dată pe zi, iar adăparea ori de câte ori este necesar.

Pentru obţinerea unor produşi viguroşi şi sănătoşi, la jumătatea perioadei de gestaţie (30 zile), se execută deparazitarea femelei, urmată la 3 zile de vaccinare şi deparazitare.

  2. Îngrijirea femelei şi a căţeilor până la înţărcare.

În prima zi după fătare căţei sunt cântăriţi şi examinaţi de personalul sanitar veterinar. Căţei subponderali, letargici şi cu malformaţii congenitale sunt eliminaţi din cuib.

Deasemenea, în prima zi post partum, femela este şi ea examinată cu manopere blânde, evitându-se pe cât posibil stresarea acesteia.

În primele zile dupa fatare căţei sunt supravegheaţi, urmărindu-se ca fiecare individ să fie hrănit şi îngrijit corespunzător.

Din punct de vedere sanitar veterinar sunt efectuate următoarele acţiuni:

- la vârsta de 21 zile căţei sunt deparazitaţi intern

- la vârsta de 35 zile se efectuează a doua deparazitare internă urmată de prima vaccinare împotriva virozelor digestive (parvovirozei şi coronavirozei)

- la vârsta de 49 zile se efectuează a treia deparazitare internă şi a doua vaccinare împotriva virozelor enterale.

Căţei sunt înţărcaţi la vârsta de 6-7 săptămâni, în funcţie de dezvoltarea corporală şi de capacitatea de alăptare a mamei.

     3. Măsuri igienico-sanitare în sectorul maternitate.

Sectorul maternitate este împrejmuit în totalitate cu gard, accesul realizându-se prin filtrul-vestiar prevăzut cu duş, grup sanitar şi vestiar.

Accesul în sectorul maternitate este restricţionat, având acces doar muncitorii şi personalul sanitar-veterinar care deservesc acest sector.

La încheierea unui ciclu de reproducţie, remiza este decontaminată mecanic şi chimic. Deasemenea sunt efectuate reparaţii curente, respectându-se principiul “Totul plin-totul gol”.

Decontaminarea chimică este verificată prin teste de sanitaţie care sunt trimise la Laboratorul Sanitar Veterinar Sibiu.

Repopularea se efectuează doar după primirea avizului favorabil de la laborator.

În sezonul rece, remizele sunt încălzite, fiecare remiză fiind dotată cu centrală proprie.

Periodic este examinat microclimatul din remize, acesta fiind atestat prin buletine de analiză.

     4. Măsuri sanitar-veterinare.

Măsurile sanitar-veterinare se impart în două categorii: generale şi speciale.

4.1. Măsuri generale:

                   - asigurarea împrejmuirii unităţii

                   - limitarea circulaţiei

                   - izolarea sectoarelor maternitate, predresaj şi izolare

                   - amenajarea şi menţinerea în stare de funcţionare a dezinfectoarelor rutiere şi pietonale

                   - dezinfecţiile curente

                   - respectarea principiului “Totul plin – totul gol”

                   -  respectarea programului DDD. Acţiunile DDD sunt asigurate prin personal propriu specializat.

4.2. Măsuri speciale:

În această categorie sunt incluse acţiunile sanitar veterinare asigurate de personal calificat (3 medici veterinari şi 5 tehnicieni veterinari), conform tehnologiei sanitar veterinare din canisele M.I.R.A.

Contor resetat la 15.04.2011

Astazi este:

Data ultimei actualizari a site-ului www.centrulchinologic.ro:

© 2009-2019 Centrul Chinologic Sibiu®